Se sondeaza dinainte terenul, se ia legatura cu primariile locale si se estimeaza cam ce amploare ar avea actiunea. In functie de asta, se aduna alimente de baza, lucruri care poate unora nu le mai sunt de folosinta dar care sunt mana cereasca pentru altii, se cumpara petrol lampant si felinare, lanterne, se strang haine si jucarii, ba chiar se obtin si ceva donatii.
Adunarea este vineri noaptea, la un Cash & Carry, de unde se cumpara, din banii stransi, alimentele de baza. Apoi, odata incarcate masinile (sunt intre 20 si 45-50 masini la o actiune), se porneste spre locatia dinainte aleasa.
Se ajunge la Primaria comunei, se descarca tot ce s-a adus in baxuri si se fac sacii pentru cei nevoiasi. De regula asta dureaza cateva ore iar sambata, pe la 10-11 dimineata se incarca sacii in masini si se merge spre catunurile cele mai izolate, acolo unde nici prin gand nu i-ar trece cuiva ca se poate ajunge.
Desi mecanismul este obositor, multumirea cea mare este ca sacii cu alimente (si nu numai) ajung exact acolo unde este nevoia mai mare, adica la oamenii oropsiti. In curtile lor, in casele lor, pe mesele lor si nu raman la primarie sau caminul cultural.
Se pleaca pe mai multe trasee, se impart ajutoare pe tot parcursul zilei de sambata iar seara, pe intuneric, se ia masa de pranz-seara. Se doarme pe apucate, in saci de dormit, prin sali de clasa din scoli sau camin cultural, iar unii mai norocosi prind gazduire de cateva ore la casele celor din sat.
A doua zi, duminica, actiunea incepe aproape pe intuneric si dureaza pana seara, pana se imparte tot.
Apoi, spre casa, dupa 3 zile de efort si cateva ore dormite, dar cu inima impacata ca pentru o mana de oameni Craciunul sau Pastele va fi mai luminos.
Cateva imagini - graitoare sper - de la aceste actiuni umanitare, cu precizarea ca, pentru a reusi impartirea tutuor ajutoarelor, totul se desfasoara extrem de repede. Si atunci cand ai de oferit cateva sute de saci (au fost actiuni cu pana la 800 saci) fotografiile se fac aproape din fuga, fara prea multe pregatiri prealabile.
In cele ce urmeaza, actiunea umanitara din judetul Mehedinti, din 17-19 dec 2009.
Temperaturi de pana la -24 grade intr-o iarna mai geroasa ca multe altele anterioare.
1. Incarcarea cu alimente de baza, la Metro Craiova, cel mai apropiat C&C de zona Mehedintiului.
La "-20" grade gheata de pe masini "taie".
Chiar ma mir ca aparatul focalizeaza inca bine, la cat de frig e afara.
Apoi, cu masinile incarcate, urmeaza drumul spre centrul comunei, la Caminul Cultural, acolo unde urmeaza descarcarea masinilor si incarcarea produselor in saci individuali.
In remorca e un palet de Dero, donatie.
Apoi se ajunge la "Camin".
Un ceai si o tuica fiarta sunt bine-primite. Ca sa avem spor la descarcat baxuri si umplut sacii cu produse.
Dupa care se incepe cu impartirea ajutoarelor. Se pleaca insotiti de calauze, localnicii care stiu ulicioarele dintre case (veterinarul, invatatorul, "vicele", sau primarul).
Listele sunt facute dinainte si se bifeaza fiecare sac, sa fim siguri ca toata lumea va primi cate un pachet.
Se bifeaza in continuare sacii si parca o raza de lumina reuseste sa patrunda in casele acestor oameni nevoiasi.
Intreg universul se rezuma la o camaruta intunecata, cu feresre mici, cu doua sau trei paturi (sa incapa intreaga familie), o masa si o soba care este in acelasi timp si locul unde se prepara mancarea. Sa nu ma intelegeti gresit, casa mai are si alte acareturi, dar pe timpul iernii toata lumea sta intr-un singur loc, sa economiseasca cele cateva lemne de foc.
Actiunea continua pana noaptea tarziu, la lumina farurilor sau a lanternelor.
Tot spre noapte reusim sa mancam de pranz-seara, o masa preparata de sateni, afara in frig, la ceaun si pirostrii, pe acelasi ger naprasnic.
Painea se face din amestec de faina cu malai, o reteta locala (in felul asta putand fi pastrata cateva zile).
Dupa masa, fiecare incearca sa prinda cateva ore de somn, la casele satenilor, la scoala sau la primarie, pe jos, in sacii de dormit. Drumul e greu dar trebuie facut cu repeziciune pt ca duminica la ora 5 dimineata toata lumea e convocata la "Camin" pentru ultimii saci ce trebuie impartiti.
Duminica dimineata...
Se fac sacii si se porneste la drum.
Una dintre familii are 5 copii si numai tatal mai are de munca.
Lasam aici 7 saci, cate unul pentru fiecare si pornim mai departe.
Copii se bucura mai mult chiar decat parintii, cu toate ca nu inteleg mare lucru. Pentru ei, e momentul in care intalnesc pentru prima data in viata o punga cu cereale sau o portocala (multi musca din ele ca din mere, necuratate, nestiind cum se mananca de fapt. F f trist...).
Desi e frig de crapa pietrele, multi localnici merg in opinci!
Iar la geamurile caselor se vad lampile cu gaz, una dintre putinele surse de lumina pe timpul noptii.
Se impart in continuare sacii cu ajutoare, pana la caderea noptii.
La -21 grade una dintre masini cedeaza si trebuie reparata in plin ger. E atat de frig incat peisajul pare aproape selenar.
Spre orele tarzii ale noptii ne retragem catre casele noastre, cu multumirea ca pentru cativa oameni ai Mehedinti-ului Craciunul va fi mai luminos.
Vor urma si alte prezentari ale actiunilor umanitare la care, asa cum am mai spus, am avut privilegiul de a participa.
2 comentarii:
impresionant.
Cuvintele ar putea fi de prisos, imaginile vorbesc de la sine.In toata "nebunia" lumii in care traim, intoarcerea la lucrurile simple este singura cale prin care noi ne putem regasi ca popor, ca natiune, ca personalitate.
Da,licarirea unui opait poate opaciza luminile prea sclipitoare ale reclamelor.
Copilaria mea a vibrat la toate aceste lucruri simple pe care satul romanesc ti le ofera si cred cu tarie ca daca nu as fi trait toate astea azi as fi fost cu mult mai saraca.
Trimiteți un comentariu